
Biserica Colt este situata in satul Suseni al comunei “Rau de Mori”. Biserica functioneaza ca schit cu obste de calugari si poarta hramul “Duminica Tuturor Sfintilor”.

Pe drumul ce duce de la localitatea Rau de Mori spre Rausor, una dintre portile de intrare în Parcul National Retezat, se afla ruinele cetatii Colt si biserica cu acelasi nume.
Desi asezarea ei nu este departe de sosea, Manastirea Colt te impresoara cu linistea care domneste in jur, iar aspectul sau, atat cel exterior cat si cel interior, cu zidurile recladite si picturile aproape sterse povestesc parca pagini incarcate de o istorie tumultoasa.
In anul 1995 monumentul a fost restaurat. Au fost inaltate zidurile, pentru ca ramasese in picioare numai turnul, s-a refacut sarpanta acoperisului si a fost acoperita, apoi s-a tencuit in interior si a fost inzestrata cu obiectele de cult.




Monument unic în arhitectura romaneasca, manastirea ortodoxa avea si rol de cetate de aparare, acesta fiind rolul turnului prevazut cu doua contraforturi si inaltat deasupra altarului spre rasarit, unde panta colinei era usor accesibila.
Pe peretii interiori se mai pastreaza inca fresce din valorosul ansamblu mural realizat in jurul anului 1350 de pictorul Stefan, cel care a pictat si Bisericile din Ostrov si Densus.



Catapeteasma, pentru inceput alcatuita ca improvizatie, este din lemn de brad. Turnul de deasupra altarului are forma patrata, cu o terminatie piramidala acoperita cu piatra. Scarile turnului sunt verticale si anevoioase.
Lumina patrunde prin doua ferestre in altar si prin alte doua ferestre in naos. Ferestrele sunt inalte si inguste, cu ancadramente de piatra in exterior. Pardoseala este lucrata din bucati masive de marmura, iar acoperisul este confectionat din solzi de tigla. In exterior, Biserica Colt, prezentand elemente gotice, are tencuiala lucrata in praf de marmura.
Stranele insirate la perete sunt pustii. Peretii bisericii sunt albi si goi, cu hasuri haotice brazdate in cimentul rece. Pictura bisericii nu s-a pastrat in mod satisfacator. In Sfantul Altar se mai pastreaza doar urmele unei fresce mai vechi.



Cetatea Colt
Cetatea, cocotata în varful unei stanci ce strajuieste drumul si biserica de piatra l-au inspirat pe Jules Verne sa scrie romanul “Castelul din Carpati“.


Ca sa ajungi la cetate (sau la ce a mai ramas din ea), trebuie sa urci prin padure un drum destul de anevoios, o asa-zisa poteca neamenajata, unde poti sa ai “norocul” sa intalnesti ceva taratoare (vipere), fapt pentru care nu m-am indurat sa urc pana acolo, mai ales ca cetatea este o ruina neintretinuta. Poate se vor indura sa o restaureze intr-un viitor (sper nu prea indeparta), iar drumul sa fie cat de cat accesibil.

Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.