No Comments
- Portret de calatorie -

Daca veti merge pe Valea Densusului, veti vedea, ca pastreaza inca obiecte, obiceiuri si chiar gospodarii traditionale. 

Cele mai multe, fiind gasite in satele aflate spre munte (Stei, Criva si Poieni) unde urmele lumii vechi sunt inca vizibile. Comunitatea, in general a dorit pastrarea traditiilor. 

La doar cateva sute de metri, pe drumul de intoarcere de la Biserica Sf. Nicolae – Densus https://portretdecalatorie.ro/biserica-sf-nicolae-densus/, se afla un centru de informare turistica, nou infiintat (lucru bun), unde am oprit gandindu-ma ca poate mai gasesc ceva pliante care sa cuprinda informatii despre obiectivele din zona.

Intr-o casa veche de lemn, Anton Socaci (sau Nea Antonica, cum ii spun localnicii), a adunat de-a lungul timpului, obiecte vechi si unelte, care reflecta obiceiurile, tehnicile si abilitatile oamenilor locului in viata de zi cu zi.

Intentia a fost de bun augur. Am gasit ce ma interesa, iar din vorba-n vorba cu gazdele de-acolo, mi-au facut cateva recomandari, printre care si vizitarea Muzeului Satului Hategan, care se afla la cateva minute de mers cu masina de unde ma aflam.

Am aflat ca proprietarul este dl. Anton Socaci la initiativa caruia a luat de fapt nastere acest muzeu. 

Sarcofagul roman, spune Nea Aronica, probabil, era destinat unei personalitati romane
Fantana din curte si cateva artefacte
Diferite artefacte din epoca romana

Aici am intalnit un barbat, trecut de 60 de ani, cu o palarie de paie (muncita), cu ochelari, o “camesa” cu maneci scurte, care trebaluia prin curte.

Intrebandu-l daca stie unde se gaseste muzeul, dansul mi-a raspuns, ca ma aflu chiar la “locul faptei”.

Foarte deschis ca om, ne-a poftit in curte, ne-am prezentat fiecare, apoi am schimbat cateva vorbe cu dansul, despre noi, de unde suntem, cum am aflat de muzeul, Tara Hategului cu frumusetile sale naturale.

Incet-incet a inceput sa-si intre in rolul de ghid, incepand din curte, apoi indreptandu-ne spre casa-muzeu.

Casa este compusa din pod, pivnita si trei odai, in care se intra direct din cerdac, toate proiectate sa devina sali de muzeu: o expozitie, o sala de documentare si o bucatarie traditionala functionala.

Jug de lemn pentru boi si felinare

Am aflat ca este o casa de pe la 1900, si a apartinut unor oameni ceva mai instariti, ce au plecat la cele vesnice, rand pe rand.

Nea Antonica ne-a spus ca majoritatea caselor erau acoperite cu paie, iar oamenii traiau in bordeie, dar casa aceasta a fost acoperita cu tigla de la inceput, si a avut multe anexe si grajduri.

Cand a intrat in posesia ei si a inceput sa amenajeze muzeul, mai ramasese doar casa. 

Nea Antonica ne-a spus ca are ca specializare o scoala tehnica militara.

Dar fiind pasionat de etnografie, a fost la Bucuresti unde a studiat printr-un proiect organizat de Muzeul Taranului Roman.

Atunci a invatat conservarea materialelor, cum se organizeaza o expozitie, prezentarea obiectelor. 

Potcoave si talangi pentru vite
Stupi traditionali realizati din crengute impletite si lut

Initial a vrut sa-si faca o casa de vacanta, dar gasind multe obiecte, carti si alte lucruri s-a gandit sa faca un muzeu, fiind pasionat de istorie, arta si colectionarea de obiecte.

Ne-a spus ca a inceput sa adune diferite lucruri, obiecte, de la vecinii care le aruncau.

Cateodata il anuntau: “Hai, Antoane, ca le arunc!”.

La inceput s-a gandit sa le duca la muzeu la Deva, dar acolo colectionau alte obiecte, legate de daci, romani… cele taranesti fiind date la o parte, fapt care l-a determinat sa faca acest muzeu.

Colectia pe care o are acum, este obiect de studiu pentru doctoranzii in etnologie.

Godin din fonta
Obiectele expuse in "Camera de fla a ardeleanului"
Covata si alte unelte de gatit

Asa cum am spus la inceput, Muzeul infiintat de Nea Anton este compus din trei incaperi in care sunt adunate cam toate obiectele, uneltele, sculele si o buna parte dintre utilajele agricole pe care le avea o gospodarie de rand: oale, razboi de tesut, harpoane, burghie, fier pentru marcatul animalelor, coltare pentru opinci, costume populare, oale mari, folosite pentru prepararea bucatelor la nunti, talangi pentru vite aduse din Elvetia, lampi din zona Austriei, obiecte foarte vechi, din preistorie, inclusiv pietre cioplite care erau folosite de oamenii preistorici pentru a lovi de la distanta animale mici, iepuri si pasari, piei de miel, de ied, de lup, bancnote foarte vechi (coroane cu prinsesa Sissi, bancnote dinainte de 1918, scrise in toate limbile imperiului…

Casca de soldat din Primul Razboi Mondial, la fel si recipientul pentru apa, felinare...
Diferite lampi cu gaz si opaite
Opinca din piele
Piatra pictata
Primele tipuri de telefoane care functionau doar prin centrala

Am petrecut ceva vreme aici, fiind fascinat de felul si pasiunea in care-si prezenta “marfa”, cat si de vechimea si autenticitatea obiectelor adunate de-a lungul anilor.

Acel iz de demult, parca nu te mai lasa sa pleci, te ancoreaza acolo.

L-am intrebat cand a “deschis” muzeul.

Desi nu a fost o deschidere oficiala, crede ca sunt vreo 20 de ani.

Mi-a spus ca oamenii au inceput sa afle de aceast muzeu, si au inceput sa vina tot mai multi.

La sfarsit l-am intrebat cat costa biletul de intrare (un lucru firesc), dat fiind faptul ca atunci cand ne-am “imprietenit” (cu cateva ceasuri in urma), am intrat in “miezul problemei”, atat de repede, incat am trecut peste “amanuntul” asta.

“Nu costa nimic, fiecare daca vrea, daca poate, sa lase o mica donatie, cat il lasa inima.”

Din banii adunati (care sunt destul de putini), intretine casa (la modul ca mai cumpara ceva materiale pentru reparatii, uleiuri, vopsele… ce mai trebuie), mai face cate-un pliant de prezentare (tras pe la vreun xerox sau imprimanta a vreunui cunoscut), mai vin studenti sa mai faca tot felul de lucrari, si-l mai ajuta cat pot si ei…

La final i-am urat tot binele din lume, putere de munca si nu in ultimul rand sanatate sa poata sa continuie, cu aceeasi pasiune si migala, ceea ce a inceput.

Sa traiesti Nea Antonica!

Daca urmariti filmul veti vedea o lectie de istorie prezentata de Dl. Antonica Socaci!!!

Lasă un răspuns