Cascada Vărșag din Harghita se află în pădurea localității Vărșag, pe pârâul Fântăna Mare, afluent al răului Vărșag.
Apele pârâului sunt alimentate de șapte izvoare, și cad de la o înălțime de aproximativ 7-8m, formând o frumoasă cascadă în două trepte.
Ca să ajungi la frumoasa cascadă, trebuie să urmezi drumul (138B), pe lângă Lacul Zetea (înainte să treci barajul spre Gheorgheni, se face un drum în stânga).
Soseaua este asfaltată și bine întreținută față de alte căi de acces, și este „sora” râului Târnava Mare (pentru că merge aproape paralele de-a lungul lui) care șerpuiește, și este vizibil pe alocuri. Peisajul este foarte frumos, și nici nu merită să te grăbești, tocmai pentru a-l admira.
La un moment dat, din DJ138B (după ce treceți de Pensiunea Trei Ursuleți), se lasă un drum, de data aceasta în dreapta, drum care nu mai este asfaltat (este pietruit dar nu este rău), pe care trebuie să-l urmați pănă la cascadă.
Toată zona o putem considera ca un muzeu în aer liber cu un puternic caracter rural.
Satele și tradițiile bine păstrate.
Porțile tradiționale sunt foarte atractive pentru turiști.
Ornamentarea porților reflecta talentul localnicilor.
Oameni de aici păstrează și astăzi tradițiile populare.
Se poate urca pe partea dreaptă pentru a putea fi văzută de unde se adună izvoarele care o formează. Accesul este destul de anevoios și necesită încălțăminte adecvată pentru a nu aluneca.
Din păcate nu am știut că dacă urcăm dealul din fața noastră ajungeam la răzoarea numită Talasberce apoi la punctul de belvedere unde se află un foișor din lemn numit „Mutato„. Dar, poate vreodată timpul o să ne permită să mai ajungem la aceste locuri minunate, ce le uiți destul de greu.
De aici se poate vedea frumusețea Depresiunii Vărsagului în toată splendoarea ei.
Județul Harghita oferă condiții excelente pentru iubitorii sporturilor de iarnă: aer curat de munte, pârtii acoperite de zăpadă și numeroase oportunități de recreere activă îi așteaptă pe vizitatori.
Terapia cu sare
La aproximativ 10km de Praid, pe drumul national 13A, se afla localitatea unde se face renumita ceramica populara din Corund. Este una din cele mai mari comune din judetul Harghita renumita ca centrul de ceramica populara din Transilvania.
Aflat in Harghita pentru a doua oara am aflat de Muzeul palariilor de paie infiintat in anul 2001 la initiativa lui Lajos Szőcs, un locuitor din satul Criseni a carui familie facea si palarii de paie. A cumparat si renovat o ferma traditionala din acest sat (pe cheltuiala sa), care acum gazduieste muzeul mai sus…
Anul 2021 m-a adus din nou pe frumoasele meleaguri harghitene. De data aceasta, in drum spre pensiunea la care m-am cazat (la fel ca anul precedent la Pensiunea Aktivrelax, m-am oprit pentru a vizita de data aceasta Tinovul Mohos.
Nu departe de localitatea Ivo (Izvoare), aproximativ 12km se ajunge la domeniul schiabil Madaras Harghita. Muntii Harghita sunt cei mai lungi munti vulcanici din zona centrala a Carpatilor Orientali. Varful Madaras (1801 m) fiind cel mai inalt.