După micul dejun ne-am luat rămas-bun de la Frau Renate, și am plecat din Gamburg spre Rothemburg ob der Tauber. Botzenweiler ne aștepta.
Prima zi la Botzenweiler
Acolo urma să locuim încă o săptămână, la o altă pensiune. Ferien bei Elke. Frau Elke avea să fie noua noastră gazdă.
Pensiunea era diferită de cea din Gamburg.
Două locuri.
Două stiluri.
Prima avea ceva tradițional. Îți amintea de viața liniștită de la țară.
Cea de-a doua era mai modernă. Era o construcție mai nouă. O vilă care parcă fusese făcută pentru a fi un refugiu la sfârșitul săptămânii.
Un loc unde să scapi de zgomotul orașului.
Să închizi poarta.
Să respiri.
Să te odihnești.
Ambele ne-au plăcut.
Ambele au fost la înălțimea așteptărilor.
În ziua sosirii nu ne-am mai grăbit nicăieri.
Aveam mâncare cumpărată.
Aveam bere.
Aveam și o foame zdravănă după drum.
Așa că ne-am așezat liniștiți și ne-am bucurat de noul nostru loc.
Eram deja cazați.
Ne odihneam.
Dar, undeva în mintea noastră, începeau să se contureze următoarele zile.
Rothenburg ob der Tauber.
Schillingsfürst.
Nördlingen.
Dinkelsbühl.
Știam că avem mult de văzut.
Am hotărât să începem cu Rothenburg.
Era mai departe.
Și tocmai acesta era planul nostru. Să vedem mai întâi locurile aflate la distanța cea mai mare de Botzenweiler.
Plecarea devreme la Rothemburg ob ter Tauber
Ca de obicei, după micul dejun, am plecat cât am putut de devreme.
Voiam să evităm aglomerația.
Și, mai ales, căldura care avea să vină.
În acea perioadă Germania ne-a oferit zile de vară adevărată.
Soarele era puternic.
Aerul devenea greu spre prânz.
Iar noi știam deja că trebuie să profităm de primele ore ale zilei.
Am găsit o parcare în apropierea Spitaltor.
Am trecut pe lângă poarta masivă a fortificațiilor și am intrat în atmosfera medievală a orașului.
Rothenburg este înconjurat de aproximativ patru kilometri de ziduri.
De-a lungul lor se află zeci de turnuri și porți.
Traseul turistic de pe ziduri, Rothenburger Turmweg, urmărește fortificațiile și oferă o perspectivă cu totul diferită asupra orașului.
Și noi exact asta voiam.
Să-l vedem de sus.
O plimbare pe zidurile cetății
La următoarea intrare ne-am urcat pe zid.
Am început să mergem pe culoarul îngust de trecere.
Aparatul foto era deja pregătit.
Și camera de filmat la fel.
Dincolo de ziduri se vedeau casele.
Fiecare avea ceva al ei.
Unele erau colorate în tonuri pastelate.
Altele aveau lemnul aparent al construcției Fachwerk.
Ferestrele erau împodobite cu flori.
Acoperișurile coborau aproape unul în altul.
Era o altă perspectivă asupra orașului.
Nu mai eram la nivelul străzii.
Priveam Rothenburg de la înălțimea zidurilor.
Am mers până la Röderturm.
Turnul datează din secolul al XIV-lea și face parte din fortificațiile estice ale orașului. Bastionul său a fost întărit ulterior, iar turnul a fost reconstruit după distrugerile suferite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
De acolo am continuat spre Galgentor, cunoscut și sub numele de Würzburg Gate.
Numele de Galgentor amintește de spânzurătoarea care se afla odinioară în afara porții.
Am continuat apoi spre St. Jakobskirche.
Rothenburg ob ter Tauber privit de aproape
Am coborât de pe ziduri și am început să ne plimbăm pe străzi.
Aici orașul ne-a oferit o altă surpriză.
Casele.
Foarte multe case.
Și aproape fiecare avea propria poveste.
Pe fațade puteai observa vechi hanuri, pensiuni, magazine, muzee, ateliere și locuințe.
Am trecut pe lângă Gasthöfe, mici magazine și clădiri istorice.
Am văzut St. Jakobskirche, una dintre cele mai importante biserici ale orașului.
În interior se află celebrul Altar al Sfântului Sânge, realizat de Tilman Riemenschneider. Este una dintre capodoperele artei gotice târzii germane.
Noi am fotografiat și filmat mai ales exteriorul și străzile.
Apoi am ajuns în Marktplatz.
Și aici am simțit cu adevărat cât de popular este Rothenburg.
Marktplatz – inima orașului
Era aglomerație.
Multă aglomerație.
Mai multă decât întâlniserăm până atunci.
Forfotă peste tot.
Tineri.
Copii.
Familii.
Grupuri organizate.
Căței.
Și chiar cărucioare pentru… căței.
Ne-am amuzat.
Rothenburg părea în acele momente un mic furnicar.
Oamenii făceau fotografii.
Intrau în magazine.
Stăteau la terase.
Se răcoreau cu o băutură.
Noi am găsit o terasă și ne-am așezat.
Aveam nevoie de puțină odihnă.
Un Aperol pentru ea.
Câte un cappuccino pentru amândoi.
Și, pentru câteva minute, am renunțat la alergătura după obiective.
Am privit lumea.
Și ce lume!
De data aceasta aglomerația nu ne-a deranjat.
Ne-a amuzat.
Era interesant să privești oamenii care veniseră din toate colțurile lumii pentru a vedea acest oraș.
În jurul nostru se vorbeau limbi diferite.
Se făceau fotografii.
Se schimbau impresii.
Se cumpărau suveniruri.
Și noi eram parte din acest spectacol.
Primăria din Rothemburg ob der Tauberg și turnul cu cele 220 de trepte
La un moment dat am aflat, aproape din întâmplare, că se putea urca în turnul Primăriei.
Nici nu era în planul nostru.
Dar dacă tot eram acolo…
De ce nu?
Și am avut un noroc extraordinar.
Am ajuns aproape de ora unu.
Persoana care se ocupa de intrare tocmai făcea o scurtă pauză.
A fost foarte amabil cu noi.
Ne-a spus că putem intra după ce revine de la toaletă.
Pentru noi a fost chiar de bun augur.
Aveam să aflăm imediat de ce.
Turnul Primăriei are 220 de trepte până la platforma de belvedere. Rothenburg ob der Tauber
Și cu fiecare treaptă spațiul devenea mai îngust.
La un moment dat aveai impresia că scara este făcută doar pentru o singură persoană.
Urcam.
Ne opream.
Mai urcam.
Ne mai opream.
Până când, în sfârșit, am ajuns sus.
Și acolo…
Am uitat de toate treptele.
Panorama era superbă.
Rothenburg se întindea sub noi.
Acoperișurile roșcate.
Turnurile.
Zidurile.
Străduțele.
Dealurile din jur.
Totul se vedea de sus.
Am făcut fotografii.
Am filmat.
Și am stat cât am putut.
De fapt, aproape prea mult.
Pentru că eram într-o mică pauză de vizitare.
Când am coborât, omul de la intrare a râs și ne-a spus că nu ne mai dădeam duși.
Am râs și noi.
Și astfel o oprire întâmplătoare s-a transformat într-unul dintre momentele pe care le-am fi regretat dacă îl ratam.
Muzeul Crăciunului
Nu departe de Primărie am ajuns la Muzeul German al Crăciunului, amenajat deasupra celebrului magazin Käthe Wohlfahrt.
Muzeul urmărește istoria și evoluția tradițiilor germane de Crăciun.
Aici pot fi văzute obiecte istorice legate de brad, decorațiuni, arcuri luminoase, calendare de Advent și, bineînțeles, celebra colecție de spărgători de nuci. Expoziția urmărește inclusiv evoluția imaginii lui Moș Crăciun.
La parter se află celebrul Christmas Village al lui Käthe Wohlfahrt.
Și aici apare o mică problemă.
Sau, mai bine spus, o mare tentație.
Este aproape imposibil să pleci fără să cumperi ceva.
Globuri.
Decorațiuni.
Figurine.
Spărgători de nuci.
Obiecte din lemn.
Aranjamente pentru Crăciun.
Tot felul de lucruri frumoase.
Magazinul are peste 12.000 de articole dedicate Crăciunului.
Singurul lucru care ne-a făcut să mai respirăm puțin înainte de a scoate portofelul au fost prețurile.
Frumoase obiecte.
Dar și prețuri pe măsură.
Waffenkammer – o întoarcere în Evul Mediu
Am continuat plimbarea.
Am ajuns și la Die Waffenkammer, un magazin care pare desprins dintr-un film medieval.
Acolo găsești armuri.
Scuturi.
Săbii.
Căști.
Reproduceri și obiecte inspirate de lumea cavalerilor și a Evului Mediu.
Pentru cine iubește această perioadă, vitrinele sunt greu de ignorat.
Magazinul este menționat de serviciul turistic al orașului la adresa Obere Schmiedgasse 9/11.
Noi am continuat.
Aveam încă multe de văzut.
O oprire la Bäckerei Striffler
Și, bineînțeles, nu puteam pleca din Rothenburg fără să gustăm ceva de la Bäckerei Striffler.
Aici am făcut o oprire.
Mai ales pentru celebrul Schneeballen.
Este unul dintre deserturile-simbol ale orașului.
Un aluat fraged, modelat într-o formă de „bulgăre de zăpadă”, apoi prăjit și, în varianta clasică, presărat cu zahăr pudră.
Bäckerei Striffler este o afacere de familie cu tradiție în Rothenburg. Brutăria funcționează din 1924 și este cunoscută în special pentru Schneeballen, realizați manual în mai multe variante.
Au variante clasice.
Cu zahăr pudră.
Cu scorțișoară și zahăr.
Dar și variante cu ciocolată, vanilie și alte arome.
Astăzi există inclusiv variante vegane. baecker-striffler.de
Noi am vrut să vedem și să gustăm ceea ce este atât de legat de imaginea Rothenburgului.
Până la urmă, o călătorie nu este completă dacă doar privești.
Trebuie să și guști.
Piele, pălării și mici meșteșuguri
Ne-am mai plimbat.
Fotografii.
Filmări.
Opriri.
Iar fotografii.
Rothenburg este genul de oraș în care nu trebuie să cauți neapărat un obiectiv.
Uneori este suficient să privești o casă.
O firmă veche.
O ușă.
O vitrină.
Un atelier.
Am auzit și despre tradiția prelucrării pielii.
Vio și-a dorit să-și cumpere o geantă.
Am căutat.
Ne-am uitat prin magazine.
Dar nu a găsit ceva care să fie pe gustul ei.
Eu aveam altă problemă.
Pălăria mea de vară își făcuse deja treaba în acele zile fierbinți.
M-am gândit că poate ar fi timpul să caut una pentru sezonul rece.
Și am găsit.
Într-un magazin de pălării, Chapeau.
Doamna care vindea acolo ne-a recomandat un model.
Mi-a plăcut.
Și până la urmă pălăria a venit cu noi.
A fost unul dintre acele lucruri mici pe care nu le planifici.
Dar care îți rămân apoi ca amintire dintr-un loc.
Plönlein – fotografia pentru care merită să te oprești
La câțiva pași am ajuns la Plönlein.
Dacă există un loc care apare aproape obligatoriu în fotografiile despre Rothenburg, acesta este.
Plönlein nu este doar casa galbenă și ușor înclinată pe care o vedem atât de des în fotografii.
Este un întreg ansamblu.
Casa.
Fântâna.
Siebersturm.
Kobolzeller Tor.
Și casele istorice care încadrează totul.
Chiar numele Plönlein are legătură cu ideea de „loc mic și plat”, provenind din latinescul planum.
Aici am făcut numeroase fotografii.
Bineînțeles.
Cum să ajungi la Rothenburg și să nu fotografiezi Plönlein?
Am rugat pe cineva să ne facă o fotografie împreună.
Apoi, la rândul meu, am făcut fotografii altor oameni.
Mi se pare un lucru firesc.
Când ești turist și vrei o fotografie în doi, ai nevoie de cineva.
Și dacă poți să ajuți, de ce să nu o faci?
Poate peste câteva minute persoana respectivă va face același lucru pentru altcineva.
Așa rămân amintirile.
Uneori datorită unor oameni pe care nu i-ai mai întâlnit niciodată.
Și totuși, Rothenburg nu se termina
Am plecat spre parcare.
Dar, bineînțeles, nu am reușit să plecăm imediat.
La fiecare colț mai era ceva.
O casă.
O stradă.
Un turn.
O vitrină.
O floare.
O combinație de culori.
Așa că am mai făcut fotografii.
Și am mai filmat.
Rothenburg este unul dintre acele locuri în care aparatul foto aproape că lucrează singur.
Când crezi că ai terminat, apare încă un cadru.
O zi care ne-a rămas în suflet
În cele din urmă am ajuns la mașină.
Obosiți.
Încinși de soarele acelei zile.
Dar foarte mulțumiți.
Rothenburg ne oferise mult mai mult decât ne așteptam.
Zidurile ne-au arătat orașul de sus.
Străzile ne-au dus printre casele sale colorate.
Turnul Primăriei ne-a oferit panorama pentru care nici nu știam că veniserăm.
Muzeul Crăciunului ne-a amintit că sărbătoarea poate fi transformată într-o adevărată tradiție.
Striffler ne-a făcut cunoștință cu Schneeballen.
Iar Plönlein ne-a oferit fotografia pe care probabil orice vizitator o caută.
Dar cel mai mult mi-a plăcut altceva.
Atmosfera.
Am văzut un oraș foarte turistic.
Foarte aglomerat.
Dar care, printre grupurile de turiști, magazine și terase, reușea să-și păstreze chipul de oraș medieval.
Și poate tocmai aici este farmecul lui.
Nu este un muzeu în aer liber.
Este un oraș viu.
Oamenii locuiesc aici.
Muncesc.
Mănâncă.
Beau cafea.
Își plimbă câinii.
Își duc copiii la plimbare.
Iar noi, pentru câteva ore, am fost musafiri.
Am mai privit o dată în urmă înainte să ieșim.
Apoi am pornit spre Botzenweiler.
Ne aștepta noua noastră „casă”.
Și, bineînțeles, următoarea zi de drum.
Drumul Romantic continua.
