În penultima zi petrecută pe Drumul Romantic am vizitat Nördlingen, orașul din craterul unui meteorit. Concediul nostru se apropia de sfârșit. Mai aveam la dispoziție doar două zile pentru a vizita ultimele orașe de pe Drumul Romantic pe care ni le aleseserăm.
Nördlingen, penultimul oraș de pe Drumul Romantic
Pentru ultima zi am păstrat Dinkelsbühl, aflat foarte aproape de locul în care eram cazați, la doar câțiva kilometri de pensiunea noastră.
Am plecat de dimineață, așa cum făcuserăm în fiecare zi, încercând să profităm de orele mai răcoroase.
Am găsit o parcare gratuită în apropierea porții Deininger Tor, una dintre intrările istorice ale orașului. Singurul inconvenient a fost că mașina a rămas toată ziua în bătaia soarelui.
La întoarcere, aveam să descoperim cât de încinsă devenise. Dar, pentru moment, eram bucuroși că găsiserăm un loc de parcare și puteam începe vizita.
Orașul se află în interiorul unei depresiuni aproape circulare, cunoscută sub numele de Nördlinger Ries, formată în urmă cu aproximativ 15 milioane de ani, în urma impactului unui asteroid cu Pământul.
Este fascinant să te gândești că un oraș atât de frumos și liniștit își are originile într-un eveniment cosmic atât de violent.
Nördlinger, zidurile medievale și turnul Deininger Tor
Ne-am îndreptat spre zidurile orașului, pe care aveam să le cucerim, pas cu pas, începând cu Deininger Tor.
Nördlingen se mândrește cu una dintre cele mai bine păstrate fortificații medievale din Germania.
Zidul de apărare înconjoară aproape în întregime centrul istoric, iar drumul de strajă acoperit le permite vizitatorilor să parcurgă o mare parte din vechea fortificație.
Am urcat pe zid și am început plimbarea, bucurându-ne de priveliștea orașului.
De aici puteam observa acoperișurile caselor, străduțele înguste, turnurile și clădirile istorice.
Din când în când ne opream pentru fotografii și filmări. Fiecare unghi ne oferea o altă imagine a orașului, iar casele așezate de-a lungul zidurilor păreau desprinse dintr-o carte cu povești medievale.
Löpsinger Tor și muzeul din turn
Turnul Löpsinger Tor, ridicat în secolul al XIV-lea, este unul dintre cele mai importante elemente ale sistemului de apărare al orașului. Finalizat în anul 1379, turnul are o înălțime de aproximativ 42 de metri și adăpostește astăzi un muzeu dedicat istoriei fortificațiilor și apărării orașului.
Am observat că turnul era amenajat pentru vizitare, așa că am hotărât să intrăm. La fiecare nivel erau expuse diferite obiecte și informații despre trecutul militar al orașului. Am descoperit uniforme istorice, arme, machete, figurine și panouri explicative care prezentau evoluția tehnicilor de apărare.
Pentru cei interesați de istorie, turnul este o adevărată incursiune în trecut. Fiecare etaj dezvăluie o altă parte a poveștii sale, iar la final, de sus, se poate admira o panoramă frumoasă asupra orașului și a craterului Ries.
În apropierea turnului am văzut și un porc, mascota orașului, care ne-a atras atenția. Am aflat că porcul este legat de o legendă locală, transmisă de generații.
Ca în cazul multor legende medievale, povestea are mai multe variante și nu trebuie privită ca un eveniment istoric demonstrat.
Dar, asemenea multor simboluri ale orașelor vechi, porcul a devenit parte din identitatea locală și este prezent în reprezentările și poveștile din Nördlingen.
După ce am coborât din turn am continuat plimbarea pe străzile orașului.
O oprire la magazinul Müller din Nördlinger
Am luat-o pe strada din fața turnului și, la un moment dat, am ajuns în dreptul unui magazin Müller. Nu auzisem până atunci de acest lanț de magazine în România și, din pură curiozitate, am hotărât să intrăm.
Müller este un lanț german de magazine care comercializează o gamă foarte variată de produse: parfumuri și cosmetice, produse de îngrijire personală, articole pentru casă, jucării, rechizite, dulciuri și multe altele. Practic, poți găsi într-un singur loc lucruri din categorii destul de diferite.
Am început să ne uităm prin magazin și, cum se întâmplă de multe ori când intri doar să vezi ce se găsește, nu am plecat cu mâna goală.
Am descoperit o ofertă la un parfum Tom Tailor care mi-a plăcut și l-am cumpărat la un preț rezonabil.
A fost o mică oprire neplanificată, dar și aceasta face parte din farmecul unei călătorii. Nu toate amintirile se leagă de monumente sau muzee. Uneori, o descoperire banală într-un magazin rămâne și ea în povestea vacanței.
Piața centrală și biserica Sfântul Gheorghe
Am continuat să luăm la pas străduțele orașului, admirând casele vechi, fațadele colorate, magazinele și micile terase.
În cele din urmă, am ajuns în piața centrală, unde se află impunătoarea biserică Sfântul Gheorghe, unul dintre cele mai cunoscute monumente ale orașului.
Biserica gotică, construită în mare parte din piatră de suevit, este dominată de turnul său, cunoscut sub numele de „Daniel”.
Acesta se ridică la aproximativ 90 de metri și este un simbol al orașului, vizibil de la mare distanță. Biserica a fost ridicată începând cu secolul al XV-lea, iar proporțiile sale impresionante reflectă importanța pe care Nördlingen o avea în perioada medievală.
Am admirat clădirea din piață și am făcut fotografii. Ne-am gândit și la posibilitatea de a urca în turn, de unde se putea vedea întregul oraș, cu zidurile sale circulare și cu acoperișurile caselor întinse până la marginea craterului.
Până la urmă, am renunțat. Urcarea ni s-a părut destul de solicitantă, mai ales căldura devenise deja greu de suportat. Privind în urmă, îmi pare rău că nu am făcut acest efort. Panorama de sus trebuie să fie deosebită, mai ales într-un oraș cu o formă atât de aparte.
O plimbare liniștită pe malul râului Eger
Chiar dacă nu am intrat în muzeu, ne-am continuat plimbarea prin împrejurimi. Am ajuns în apropierea unui canal al râului Eger și am mers de-a lungul apei, într-o zonă care ni s-a părut deosebit de liniștită.
Casele frumoase, cu fațade îngrijite și grădini, se înșirau de-a lungul canalului. Era o atmosferă diferită de cea din piața centrală, unde se adunaseră turiști și localnici. Aici totul părea mai calm. Apa curgea liniștit, iar oamenii se bucurau de puțina răcoare pe care o oferea.
Am făcut fotografii, am filmat și ne-am bucurat de liniștea locului. Casele de pe malul apei, reflexiile și micile detalii ale peisajului ne-au oferit câteva imagini frumoase, diferite de cele ale centrului istoric.
Ne gândeam deja să ne întoarcem la mașină. Dar, înainte de plecare, ne-am amintit că mai aveam un obiectiv pe listă: muzeul chitarelor.
My Little Guitarworld – întâlnirea care ne-a surprins
Ne-am îndreptat spre muzeul chitarelor, fără să știm prea bine la ce să ne așteptăm. Îmi imaginam o clădire cu mai multe încăperi, vitrine, instrumente din diferite țări și perioade, poate chiar o prezentare a evoluției chitarei, de la primele modele până la cele moderne.
Dar realitatea avea să fie cu totul alta.
Când am ajuns la adresa indicată, am găsit o casă obișnuită. Nu semăna deloc cu un muzeu în sensul clasic al cuvântului. Am intrat timid în curte, unde erau câteva mese și câteva instrumente muzicale. Pentru o clipă, ne-am privit nedumeriți, întrebându-ne dacă ajunseserăm la locul potrivit.
Apoi am intrat în casă.
În următoarea cameră am întâlnit un domn în vârstă, simplu îmbrăcat, cu tricou și blugi. Avea părul grizonat, destul de lung, prins la spate într-o codiță, și o mustață care îi dădea un aer simpatic. Era Klaus Winkler, proprietarul și omul care își dedicase o mare parte din viață chitarelor.
Am început să vorbim. La început cu câteva cuvinte în engleză și germană, apoi cu ajutorul traducătorului de pe telefon. Conversația care trebuia să fie probabil o scurtă vizită s-a transformat într-o discuție de mai bine de jumătate de oră.
Klaus era încântat să ne prezinte colecția. Ne-a arătat numeroase chitare, ne-a explicat diferențele dintre ele, ne-a povestit despre sunetul și particularitățile fiecărui instrument.
La unele dintre ele a și cântat, iar muzica a schimbat imediat atmosfera încăperii. Nu mai eram doar doi turiști care vizitau o colecție. Eram oaspeții unui om care își împărtășea cu bucurie pasiunea.
Am aflat că Klaus Winkler era el însuși muzician. În tinerețe a cântat în formații locale, printre care Silver Stars, iar în 1965 a înființat formația Yorcks.
De profesie a fost decorator de interioare, însă muzica a rămas o parte importantă a vieții sale. Încă din copilărie fusese atras de chitare, iar pasiunea aceasta l-a însoțit de-a lungul anilor.
În timp, a început să colecționeze instrumente, iar colecția sa a crescut atât de mult, încât a hotărât să o împărtășească și altora.
Așa a apărut „My Little Guitarworld”, un mic muzeu privat amenajat chiar în locuința sa.
Colecția cuprinde peste 200 de chitare, de diferite forme, mărci și tipuri: chitare acustice, western, electrice și alte instrumente cu coarde.
Alături de ele se află amplificatoare, boxe, efecte și echipamente muzicale. Fiecare instrument are propria poveste, iar Klaus o cunoaște și o spune cu entuziasm.
Am aflat și că unele dintre instrumente pot fi atinse și încercate de vizitatori. Ideea muzeului nu este aceea a unui spațiu în care obiectele trebuie doar privite de la distanță.
Dimpotrivă, Klaus își dorește ca oamenii să intre în contact cu instrumentele, să le audă sunetul și să simtă bucuria muzicii.
Când l-am întrebat cât costa intrarea, ne-a arătat un purceluș-pușculiță în care vizitatorii puteau lăsa cât doreau. Muzeul funcționa pe bază de donații, fără un tarif fix. Am lăsat și noi o contribuție, cu gândul că orice ajutor putea conta pentru cineva care își deschisese casa și colecția către public.
Ne-am luat rămas-bun cu regretul că nu puteam rămâne mai mult. Am plecat cu sentimentul că întâlniserăm un om special, care găsise în muzică și în colecția sa un rost și o mare bucurie.
Această vizită nu a fost ceea ce ne imaginaserăm atunci când porniserăm spre muzeul chitarelor.
Nu am descoperit o expoziție sofisticată, cu panouri și vitrine, ci povestea unui om care și-a transformat pasiunea într-un mod de viață. Iar pentru noi, tocmai această întâlnire a făcut ca muzeul să rămână una dintre amintirile aparte ale zilei petrecute la Nördlingen.
O înghețată binemeritată înainte de plecare
După această experiență, ne-am continuat drumul prin oraș și ne-am oprit la Eiscafé da Limo. Căldura ne obosise, iar o pauză era mai mult decât binevenită.
Am comandat o înghețată binemeritată și un Bitter Lemon, ca să ne răcorim și să ne tragem puțin sufletul. Ne-am așezat și am privit oamenii care treceau prin apropiere, bucurându-ne de câteva momente de liniște.
A fost o zi lungă, cu mult mers pe jos, fotografii, filmări, clădiri medievale, povești și o întâlnire neașteptată. Nördlingen ne oferise exact genul de experiență pe care îl căutăm în călătoriile noastre: un oraș frumos, cu istorie și locuri interesante, dar și oameni care, prin felul lor de a fi, dau o altă valoare unei vizite.
Ne-am întors apoi la mașină, care ne aștepta în soarele arzător. Când am deschis portierele, am simțit imediat cât de încinsă devenise. Am pornit aerul condiționat și ne-am pregătit de întoarcere.
Nördlingen rămânea în urmă, cu zidurile sale medievale, turnurile, casele frumoase și craterul care îi dă o identitate aparte. Dar, dincolo de toate acestea, aveam să ne amintim și de Klaus Winkler, de chitarele sale și de felul în care ne-a primit în lumea lui.
Iar concediul nostru se apropia de final. Mai aveam o singură zi și un ultim oraș de descoperit pe Drumul Romantic: Dinkelsbühl.
