Biserica de marmura din satul Alun
- Portret de calatorie -
Drumul spre satul Alun (din Tinutul Padurenilor) lung de aproximativ cinci kilometri, pavat cu marmura (bolovani), trece pe langa o fosta cariera de marmura. In satul aproape parasit se afla Biserica de Marmura iar ca sa ajungi la ea, musai trebuie sa parcurgi si Drumul Marmurei.
…Ma indoiesc chiar si de mine, sincer sa fiu.
Din experienta avuta in acea zi, am invatat ceva…
Cei care cititi, trageti singuri concluzia
Nimeni nu a fost in Rai sau chiar daca a fost nu s-a intors ca sa spuna cum este acolo.
Fiecare isi imagineaza ca este un loc frumos, cu verdeata, liniste si pace, mai pe scurt „o lume buna”.
Ajungi aici dupa ce iesi de pe drumul „principal”, eu, venind dinspre Ghelari-Poienita Voinii. Drumul (tip off-road), neasfaltat, nu m-am incumetat sa-l parcurg cu masina (lasand-o la marginea lui la aproximativ 3 km de mers pana la sat), dupa care am luat-o la pas, spre locul cu pricina.
In afara de propria-ti respiratie, bataile inimii… si cate-o picatura de transpiratie care tulbura linistea, precum vuietul unei cascade, cand lovea vreo piatra, se auzde zumzetul insectelor, ciripitul pasarilor, murmurul ierbii necosite mangaiata de adierea vantului, bataia aripilor unor pasari rapitoare care scrutau zarile din inaltul cerului, care-si scosesera urmasii, cred la lectii de zbor.
Drumul sclipeste in soare datorita marmurei. Un peisaj unic, cel putin in Romania. Altadata o mandrie a intregului Tinut al Padurenilor, ce a fost construit la inceputul anilor ’60, pentru ca material exista din belsug.
Mergeam din ce in ce mai greu.
Parca drumul nu se mai termina. La un moment dat se vede in zare o masina ce cobora pe drumul pietruit. Ai fi zis ca are rotile patrate. Am facut cu mana sa opreasca nestiind cine este inauntru.
Am vazut abia cand s-a apropiat de noi. O maicuta, era soferita! A oprit. M-am dus la ea si-am intrebat-o in gluma, daca „mai este mult pana departe”, adica pana in satul Alun.
Mi-a raspuns ca aproape 1 km (ceea ce era putin, dar foarte mult in situatia de fata, mai ales pentru jumatatea mea). Nu a stat pe ganduri si s-a oferit sa intoarca masina si sa ne duca ea.
Prima oara am refuzat fiindu-mi rusine. Totodata mi s-a parut ceva iesit din comun, ajutorul pe care ni-l oferea (adica sa intorci, si unde mai pui, pe un astfel de drum).
A intors masina (o Dacia 1300… nu pot sa descriu starea in care se afla masina ei… troncanea din toate incheieturile.
Jur ca n-am vazut in viata mea o masina asa de rablagita, dar sa ma mai urc si in ea.
Ne-am urcat si am luat in piept urcusul peste bolovanii care erau din ce in ce mai evidenti pe drum.
Din vorba-n vorba, ne-a povestit ca se ducea la Hunedoara sa ia o alta maicuta ce iesea din spital…
I-am spus ca noi suntem in concediu.
Ne-a povestit despre locuri, oameni, asezare, Biserica de Marmura, cariera de marmura de la marginea satului care era vestita, in trecut…
De aici fiind dusa marmura chiar si pentru constructia Casei Poporului…
Deasupra caselor parasite, cu fundatii construite din marmura, se vad impozantele turle ale manastirii din Alun.
Biserica era in renovare. Maicuta Filoteia (asa o chema), ne-a poftit inauntru. Nu ne-a lasat sa facem fotografii decat afara.
Conditiile in care stau cele trei maicute (atatea sunt cu cea dupa care se ducea la spital), sunt mai mult decat modeste.
Tot ce si-au facut este facut de ele… si ajutorul lui Dumnezeu dupa cum ne-a spus.
Drumul acesta il face frecvent indiferent de anotimp (va dati seama cand ninge sau ploua cum este).
La intoarcere s-a oferit sa ne ia tot ea sa ne lase la masina… lucru pe care l-a si facut. Ce pot sa spun? Ca Dumnezeu nu doarme.
Atunci cand te astepti mai putin, El te ajuta. Iti da un semn. Te scoate la liman. I-am rugat de sanatate si i-am multumit de mii de ori. Mi-a raspuns ca oricine ar fi facut la fel.
Ma indoiesc (chiar si de mine, sincer sa fiu). Din experienta avuta in acea zi, am invatat ceva… Cei care cititi, trageti singuri concluzia.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.