Wertheim era o nouă destinație pe Drumul Romantic. Dimineața ne-am trezit din nou devreme la frumoasa pensiune din Gamburg. După micul dejun ne-am pregătit pentru o nouă zi care avea să fie, speram noi, reușită din toate punctele de vedere.
Wertheim pe Drumul Romantic
Ziua se anunța călduroasă, așa că am avut grijă să avem apă la noi. După experiențele din zilele precedente știam deja că atunci când pleci să descoperi un oraș german la pas, este bine să fii pregătit.
Aparatul foto, camera de filmat, puțină apă și cele câteva lucruri de care aveam nevoie au ajuns în mașină și am pornit la drum.
Podul cu „optimiștii”
Drumul din Gamburg până la Wertheim a fost unul plăcut și fără probleme.
Parcarea (Parkplatz Tauber), lângă Tauberbrücke o căutasem încă de acasă. Am pus-o direct ca destinație în GPS, astfel încât, odată ajunși în oraș, să nu mai pierdem timpul căutând un loc.
Am găsit-o fără probleme și am plătit 4 euro pentru întreaga zi.
Am preferat să plătesc pentru o zi întreagă tocmai pentru a nu avea motiv să mă uit la ceas. Voiam să vizităm orașul în ritmul nostru, să fotografiem, să filmăm și să ne oprim ori de câte ori găseam ceva care ne atrăgea atenția.
Și bine am făcut.
De la parcare am trecut pe Tauberbrücke, podul peste râul Tauber.
Podul era foarte frumos împodobit cu flori, iar printre ele am observat niște personaje mici, colorate, care ne-au atras imediat atenția.
Niște pitici.
Nu știam atunci ce reprezintă.
Aveam să aflu mai târziu că nu erau niște simple decorațiuni.
Sunt „Optimisten”, personaje create de artistul german Ottmar Hörl. În 2020, în perioada pandemiei, artistul a realizat la Wertheim un proiect cu numeroase astfel de figurine, toate cu atitudinea aceea optimistă și cu degetul mare ridicat. Ideea era de a transmite oamenilor un mesaj simplu: optimism, încredere și solidaritate într-o perioadă dificilă.
Mi s-a părut o idee foarte frumoasă.
Și, privind micile figurine răspândite pe pod, parcă înțelegeai mai bine de ce oamenii din Wertheim le-au îndrăgit atât de mult.
Wertheim - Centrul vechi
Am trecut podul și am început să intrăm în centrul istoric.
Wertheim este unul dintre acele orașe în care nu trebuie să alergi de la un obiectiv la altul.
Pur și simplu mergi.
Și aproape la fiecare colț găsești ceva de fotografiat.
Am trecut pe lângă casele vechi cu arhitectură tradițională, am intrat în străduțele înguste ale centrului și ne-am îndreptat încet spre castel.
Wertheim este așezat într-un loc deosebit, chiar la întâlnirea râurilor Tauber și Main. Istoria orașului este legată strâns de aceste ape, iar deasupra orașului se ridică ruinele fostei reședințe a conților de Wertheim.
Pe drum am trecut prin câteva dintre locurile care dau farmec centrului:
Marktplatz, piața istorică, înconjurată de case cu grinzi de lemn;
Stiftskirche St. Marien, impresionanta biserică gotică;
Kilianskapelle, capela gotică aflată chiar în apropierea bisericii;
Engelsbrunnen, fântâna din 1574, decorată în partea superioară cu doi îngeri care poartă stema fostului comitat Wertheim;
Spitzer Turm, unul dintre simbolurile orașului;
Kittsteintor, vechea poartă a orașului;
și fosta Fürstliche Hofhaltung, vechea reședință princiară, care astăzi adăpostește primăria.
Am fotografiat multe dintre ele.
Dar, deasupra tuturor, se vedea destinația noastră.
Burg Wertheim.
Castelul Wertheim și panorama
Dacă până atunci plimbarea fusese ușoară, de aici lucrurile aveau să se schimbe.
A început urcarea spre ruinele castelului.
Și nu a fost chiar ușoară.
Soarele începuse să ardă serios, iar panta ne făcea să simțim fiecare metru.
Dar aveam un avantaj.
Fotografiile.
Ne opream des.
Uneori pentru o fotografie a unei porțiuni de zid.
Alteori pentru o casă.
Sau pentru panorama care începea să se deschidă în spatele nostru.
Și astfel, urcarea devenea mai ușoară.
În jurul nostru mai erau și alți turiști. Am observat chiar și câteva grupuri organizate, destul de mici.
La început urcam cu toții.
Pe măsură însă ce înaintam, grupurile începeau să se rărească.
Unii turiști, în special cei mai în vârstă, au preferat să se oprească.
Căldura își spunea și ea cuvântul.
Noi am continuat.
Cu fiecare treaptă și fiecare curbă, castelul devenea mai spectaculos.
Zidurile vechi apăreau printre copaci.
Turnurile se ridicau deasupra noastră.
Iar ceea ce de jos părea doar o ruină, de aproape începea să capete o altă dimensiune.
Ruinele care domină orașul Wertheim
Castelul Wertheim a început să fie construit în secolul al XII-lea și a fost extins și transformat de-a lungul secolelor, devenind reședința conților de Wertheim.
În 1619, o explozie de pulbere a distrus o parte importantă a fortificației, iar în timpul Războiului de Treizeci de Ani castelul a fost puternic afectat.
Ceea ce vedem astăzi este ceea ce a rămas din această mare fortăreață medievală. Cu toate acestea, ruinele sunt considerate printre cele mai mari și mai frumoase ruine de castele din piatră din sudul Germaniei.
Panorama care răsplătește fiecare pas
Am ajuns în cele din urmă sus.
Și toate eforturile au meritat.
Priveliștea era magnifică.
De acolo, Wertheim se vedea cu totul altfel.
Casele orașului păreau mici, iar râurile se întâlneau chiar sub noi.
Tauberul venea dinspre vale și se vărsa în Main.
Două ape care, după ce au parcurs drumuri diferite, se întâlnesc aici și își continuă împreună călătoria.
În jurul lor se întindeau dealurile și pădurile, iar orașul părea așezat exact acolo unde trebuia.
Am făcut fotografii.
Am filmat.
Și apoi ne-am oprit puțin.
Uneori aparatul foto trebuie lăsat jos.
Pentru că sunt priveliști pe care trebuie să le vezi pur și simplu cu ochii.
Am stat și am privit.
Ne-am odihnit ochii după urcuș și ne-am bucurat de liniștea de sus.
Orașul, râurile, ruinele și peisajul din jur formau una dintre acele imagini pe care le păstrezi în memorie chiar și după ce ai pus aparatul în geantă.
Muzeul Sticlei din Wertheim
După ce ne-am odihnit, am început coborârea.
Mai aveam însă un obiectiv pe listă:
Glasmuseum Wertheim – Muzeul Sticlei.
Și bine am făcut că nu l-am ocolit.
Muzeul este dedicat istoriei sticlei și este singurul muzeu de acest fel din Baden-Württemberg. Colecția urmărește evoluția sticlei de-a lungul a aproximativ 3.000 de ani, de la obiecte și sticlărie din Antichitate până la utilizările moderne ale sticlei în industrie, știință și medicină.
Am găsit aici obiecte de tot felul: sticlă decorativă, obiecte de lux, podoabe, flacoane și exemple ale folosirii sticlei în viața de zi cu zi.
Muzeul are și câteva lucruri mai neobișnuite care îți rămân în minte, printre care o colecție de ochi de sticlă și instalații interactive.
Iar pentru cine este curios să vadă cum se transformă materialul, există și demonstrații realizate de un sticlar al muzeului.
În anul în care am ajuns noi, muzeul avea și un motiv special de sărbătoare: 50 de ani de la înființare, iar expoziția aniversară „Glas * Leidenschaft * Leben” era deschisă între 18 aprilie și 31 august 2026.
După vizită, ne-am uitat la ceas.
Trebuia să plecăm.
Mai aveam un lucru important de făcut.
Werheim și sărbătoarea celor 800 de ani
În drum spre mașină am văzut că în era mare agitație.
Se ținea o sărbătoare locală.
În piața centrală fusese montată o scenă și oamenii se adunaseră în număr mare.
Peste tot era veselie.
Muzică.
Mese.
Mâncare.
Băutură.
Și foarte mulți dintre localnici purtau niște tricouri albastre pe care scria mare:
800 – Wertheim.
Ne-am întrebat ce înseamnă.
Am aflat că Wertheim are prima atestare documentară în anul 1200, iar aniversarea de 800 de ani a fost sărbătorită în anul 2000. Documentele istorice confirmă această primă mențiune din 1200.
Așa că tricourile cu „800” pe care le vedeam erau legate de această aniversare jubiliară.
Și mi-a plăcut foarte mult să văd cum localnicii își poartă istoria.
Nu doar în cărți.
Nu doar pe plăci comemorative.
Ci și pe tricouri, la sărbători, printre oameni.
O bere, un wurst și o petrecere nemțească
Am hotărât să ne oprim și noi.
Dacă tot eram acolo, de ce să nu vedem cum se distrează localnicii?
Am cumpărat câte o chiflă cu cârnați tradiționali – Wurst și câte o bere.
Am găsit o masă lângă niște localnici și ne-am așezat.
Ne-am uitat la oameni.
Am ascultat muzica.
Și, în câteva minute, parcă făceam și noi parte din atmosfera locului.
Era deja o formație care cânta.
Oamenii erau veseli, discutau, mâncau, beau și cântau.
Iar atmosfera era atât de plăcută încât nu puteai să rămâi indiferent.
La un moment dat, am lăsat masa.
Am luat camera de filmat și m-am dus mai aproape de formație și de oamenii care dansau.
Am filmat.
Am cântat.
Și, până la urmă, am dansat și eu împreună cu mulțimea.
Ce să fac?
Când muzica este bună, oamenii sunt veseli și berea este rece, uneori trebuie să lași deoparte aparatul foto și să intri în poveste.
Și asta am făcut.
Pentru aproximativ o oră am uitat de program, de obiective și de kilometrii pe care îi mai aveam de parcurs.
Am fost pur și simplu doi turiști care s-au oprit într-un mic oraș german și au intrat, pentru scurt timp, într-o sărbătoare a localnicilor.
O zi autentică pe Drumul Romantic
După aproximativ o oră ne-am hotărât să plecăm.
Mai aveam timp să ajungem la Gamburg.
Și aveam un motiv foarte bun să ne grăbim puțin.
Era ultima zi în care puteam vizita castelul din Gamburg.
Castelul era deschis pentru vizitatori doar în anumite zile ale săptămânii, de vineri până duminică, iar noi nu voiam să ratăm ocazia.
Așa că am pornit din nou la drum.
În urma noastră rămânea Werbach, cu muzica, oamenii și tricourile albastre cu „800”.
În față ne aștepta Gamburg.
Și castelul.
Dar povestea acestuia merită, cred eu, o postare separată.
Pentru că Gamburg nu mai este doar o oprire pe traseul nostru.
A fost locul în care am stat.
Locul în care ne întorceam în fiecare seară.
Locul în care ne-am simțit aproape ca acasă.
Și, în acea seară, urma să descoperim și castelul care ne privea în fiecare zi de la distanță.
Dar despre Gamburg și castelul său, în următoarea poveste.
