După drumul lung pornit din București, cu o noapte de odihnă în Ungaria am ajuns, în sfârșit, la Gamburg. A doua zi aveam să mergem în primul oraș care era în plan pentru a fi vizitat, Würzburg.
Întâlnirea cu gazda noastră
După o noapte de odihnă bine meritată am coborât pentru un mic dejun copios la pensiunea Gästehaus Martin unde aveam să petrecem următoarele zile. Aici am cunoscut-o pe minunata noastră gadză, Frau Renate.
Am schimbat câteva cuvinte despre noi. Cum a fost drumul, cât stăm în Germania, ce vrem să vizităm, că am mai fost și în alte locuri în Germania…
Dânsa ne-a descris casa, unde putem să stăm afara pentru a ne relaxa când ne întoarcem după amiaza din locurile ce aveam sa le vizităm.
Micul dejun oferit era în mare parte făcut în casă. Iaurt, dulcețuri de tot felul, lapte, pâine, ceva preparate vanătorești făcute tot în casă, din căprioare, porc mistreț… vânate de soțul, băiatul și ginerele dânsei.
După ce am luat micul dejun, ne-am luat cele de trebuință, geanta cu aparatul foto, camera de filmat, acumulatori de rezervă, apă, pălăriile de soare, cremă de soare… și am pornit spre primul noastru obiectiv, Würzburg.
Würzburg – începutul călătoriei noastre pe Drumul Romantic
După drumul lung pornit din București, cu o noapte de odihnă în Ungaria și cu destule lucrări de drum întâlnite pe parcurs, am ajuns, în sfârșit, la Würzburg.
Era primul nostru oraș de pe Romantische Straße – Drumul Romantic al Germaniei.
Știam că urmează să descoperim castele, palate, orașe medievale, biserici și peisaje frumoase, dar nu știam încă ce impresie ne va lăsa prima oprire.
Am ajuns destul de devreme, în jurul orei 10:00. Am ales intenționat această oră, pentru că voiam să evităm aglomerația și, mai ales, să putem fotografia în liniște.
Cetatea Marienberg
Prima oprire a fost la Festung Marienberg, cetatea care domină orașul de pe deal.
Am parcat la: Oberer Burgweg 1B, 97082 Würzburg-Altstadt. Prețul parcării a fost de 4 euro pentru întreaga zi, ceea ce ni s-a părut foarte rezonabil.
Din păcate cetatea era într-o perioadă de renovare și restaurare, astfel că nu am putut să o vizităm așa cum ne-am fi dorit. Ne-am mulțumit cu ceea ce puteam vedea din exterior.
Dar ceea ce a urmat avea să compenseze din plin.
Panorama care m-a emoționat
Am ajuns la un punct de belvedere asupra Würzburg.
Și aici s-a întâmplat ceva la care nu mă așteptam.
În fața noastră se deschidea panorama asupra întregului oraș.
Jos curgea Mainul, traversat de vechiul pod. Casele se întindeau de-a lungul râului, iar printre ele se ridicau turlele bisericilor.
Am stat și am privit.
Nu știu dacă fotografiile pe care le-am făcut vor putea reda vreodată ceea ce am simțit în acel moment.
Am avut un sentiment puternic de bucurie. De fericire că după atâția kilometri, după pregătiri și după drumul destul de obositor din România, eram acolo.
Și sincer… mi-au dat lacrimile.
Poate că pentru altcineva este doar o panoramă frumoasă.
Pentru mine a fost momentul în care am simțit cu adevărat că începe călătoria noastră pe Drumul Romantic.
Am coborât în oraș cu mașina
De la cetate puteam coborî pe jos până în oraș. Drumul ar fi durat aproximativ 30–45 de minute.
Ne-am gândit însă că ceea ce era ușor la coborâre putea deveni destul de neplăcut la întoarcere.
Știam că urma să mergem mult prin oraș, iar după câteva ore de plimbare, pe căldura care se instalase deja, urcarea până la cetate nu mai părea o idee prea bună.
Așa că am ales varianta mai comodă: am coborât cu mașina.
Am găsit un loc de parcare pe Bronnbachergasse.
De această dată a fost mai scump: 6 euro pentru trei ore, dar parcarea era foarte aproape de centrul orașului și ne-a permis să începem imediat plimbarea.
Și bine am făcut.
Würzburg – orașul în care tramvaiul trece printre turiști
Am intrat în zona centrală și am descoperit un oraș mult mai animat decât ne așteptam.
Zona era în mare parte pietonală și foarte aglomerată.
La un moment dat, însă, am observat ceva care m-a făcut să zâmbesc.
Tramvaiul.
Trecea chiar prin mijlocul zonei în care se plimbau turiștii.
Și nu orice tramvai.
Am remarcat că aproape fiecare avea alt model, altă înfățișare, unele mai vechi, altele mai noi, foarte frumos colorate și multe dintre ele cu reclame.
Iar tramvaiele erau atât de silențioase, încât trebuia să fii atent.
Într-un oraș plin de turiști care se plimbau, fotografiau, stăteau la terase sau pur și simplu discutau, tramvaiul își făcea liniștit loc printre oameni.
Mi s-a părut un lucru foarte interesant.
Alte Mainbrücke – podul unde toată lumea bea vin
Am ajuns apoi la Alte Mainbrücke, vechiul pod peste Main.
Podul este unul dintre simbolurile orașului.
Și era… plin.
Foarte plin.
Atât de multă lume încât uneori era aproape imposibil să faci o fotografie fără să apară alte zece persoane în cadru.
Dar mai interesant decât aglomerația era ceea ce făceau oamenii.
Foarte mulți aveau în mână un pahar de vin sau Aperol.
Stăteau pe pod, discutau, priveau spre cetatea Marienberg și spre Main și pur și simplu se bucurau de moment.
Nu am reușit să-mi dau seama dacă era o tradiție locală sau pur și simplu o formă obișnuită de a petrece timpul.
Dar imaginea mi-a plăcut.
M-am gândit chiar să-i cumpăr soției un Aperol și să-i fac o fotografie pe pod, cu cetatea Marienberg în fundal.
N-a vrut.
Probabil pentru că știa că eu eram șoferul.
Dacă aș fi fost fără mașină, recunosc că aș fi făcut exact același lucru.
Aș fi stat pe pod cu un pahar de vin în mână și aș fi privit orașul.
O înghețată cât o masă
După ce am mai plimbat pe străzi, am început să observ un alt lucru.
Toată lumea mânca înghețată.
Oriunde te uitai, vedeai oameni cu cornete sau cupe de înghețată.
Și nu erau porții mici.
Erau niște porții atât de generoase încât era aproape imposibil să nu ți se facă poftă.
Așa că, până la urmă, am cedat.
Am găsit în piața centrală un loc unde se vindea înghețată și ne-am cumpărat și noi.
Ne-am așezat pe o bancă și am început să o savurăm.
Și, pentru câteva minute, nu am mai făcut nimic.
Am privit oamenii.
Mai făceam câte o fotografie.
Și ne bucuram pur și simplu de atmosfera orașului.
Un oraș în care se întâlnește lumea întreagă
Poate că acesta a fost unul dintre lucrurile care ne-au impresionat cel mai mult la Würzburg.
Oamenii.
Erau de toate felurile.
Tineri, copii, oameni în vârstă, familii cu unul, doi sau trei copii. Unii cu cărucioare, alții cu câini.
Oameni albi, negri, asiatici.
Oameni cu tatuaje, cu părul vopsit în tot felul de culori, oameni îmbrăcați elegant și oameni îmbrăcați foarte lejer.
La terase era aceeași diversitate.
Unii mâncau pizza, alții paste sau preparate locale.
Se bea bere, vin, cafea, sucuri, Aperol.
Fiecare cu povestea lui.
Și, privind această mulțime atât de diferită, dar adunată în același loc, am avut sentimentul că Würzburg este un oraș viu.
Nu un oraș-muzeu.
Nu doar un loc în care vii să vezi un castel și să pleci.
Ci un oraș în care oamenii trăiesc, muncesc, se întâlnesc, mănâncă, beau, râd și se bucură de timpul lor liber.
Și asta ne-a plăcut.
Spre casă... sau mai bine spus, spre Gamburg
După câteva ore de plimbare, fotografii și multă căldură, am început încet să ne îndreptăm spre mașină.
Eram obosiți.
Dar era genul acela de oboseală plăcută pe care o ai după o zi în care ai văzut multe lucruri frumoase.
Ne-am urcat în mașină și am pornit înapoi spre Gamburg, unde ne aștepta cazarea.
Și, mai ales…
o masă copioasă și ceva rece de băut pentru mine.
Pentru că, până la urmă, după o zi întreagă la volan și prin oraș, meritam și eu puțină răsplată.
A fost prima noastră zi pe Romantische Straße.
Și dacă acesta era doar începutul, eram curioși ce avea să ne ofere drumul mai departe.
Următoarea oprire: Bad Mergentheim și Weikersheim.
