Maribor podul vechi

Plecând de la Guesthouse Smogavc, am ales să petrecem o zi în Maribor, orașul vinului și al doilea ca mărime al Sloveniei. Deși este un important centru economic și universitar, ce ne-a atras încă de la început a fost atmosfera sa liniștită și elegantă.

Descoperind al doilea oraș al Sloveniei

📍 Locație: Maribor

🚗 Acces: este situat la doar 20 km de granița cu Austria. Se află la doar 45 de minute de orașul austriac Graz și la 1,5 ore de capitala Croației, Zagreb. Orașul este ușor accesibil din toate țările vecine, deoarece are legături rutiere și feroviare bune. Aeroportul Maribor Edvard Rusjan (cod IATA: MBX)

🅿️ Parcare: Ulica Vita Kraigherja 5, 2000 Maribor, Slovenia

⏱ Timp recomandat: 4-5 ore 

💰 Costuri:

📅 Perioada recomandată: mai – septembrie, când vremea este caldă și prielnică activităților în aer liber. Orașul oferă experiențe diferite în funcție de anotimp, cu un vârf de atracție în iunie pentru festivaluri și în octombrie/noiembrie pentru tradițiile viticole.

Prima întâlnire cu Maribor

Am găsit loc de parcare aproape de centrul orașului vechi (cea menționată mai sus). După ce am lăsat mașina în siguranță (2 Euro/h – prima ora, apoi 1,5 Euro/h după a treia oră), am plecat să vizităm obiectivele stabilite și știute de acasă. 

Încă de la primii pași făcuți spre centrul orașului am avut impresia unui loc elegant, liniștit și bine îngrijit. Deși este unul dintre cele mai importante centre urbane ale Sloveniei, Maribor nu are agitația specifică marilor orașe europene, ceea ce îl face foarte plăcut pentru o vizită relaxată.

Monumentul Kojak

Am trecut podul care se întinde lin peste râul Drava, pe Titova cesta, care este una dintre șoselele principale care traversează orașul Maribor. Ne-am îndreptat apoi spre Podul Principal (Stari most) construit între 1909-1913. De-a lungul timpului a trecut prin mai multe transformări, ultimele dăți când a fost renovat complet au fost în 1998 și din nou în 2000.

Centrul vechi și piețele istorice. Ce poti vedea aici

Piața Principală (Glavni Trg)

Este a doua cea mai mare piață din Maribor unde istoria și agitația vieții orașului se îmbină. Aici am putut admira obiective turistice importante din centrul vechi al orașului. Puteți savura o cafea și sta afară la soare sau puteți vizita unele dintre micile magazine. 

Acestă piață este înconjurată de clădirile istorice care și-au pus amprenta asupra ei de-a lungul istoriei. Primăria, Biserica Sfântul Aloysius și fostul Cazinou sunt doar câteva dintre ele. În centrul pieței se află Coloana Ciumei ridicată de locuitorii de aici în secolul al XVII-lea în amintirea ciumei, de cei care au supraviețuit.  

A fost principala piață unde fermierii și negustorii își vindeau produsele și bunurile până la cel de-al Doilea Război Mondial. Astăzi  a fost readusă la viață această veche tradiție, iar piața ecologică a fermierilor cu bogata sa ofertă de alimente sănătoase a primit un loc aici.

Maribor Piata Principala - Glavni Trg

Castelul Maribor

Unul dintre cele mai remarcabile monumente arhitecturale ale orașului se află chiar în centrul său: Castelul orașului Maribor. Găzduiește numeroase colecții de mare valoare care cu siguranță vă vor impresiona. 

A fost construit de împăratul Friderik al III-lea între anii 1478 și 1483 cu scopul de a fortifia partea de nord-est a zidului orașului. Ulterior a fost transformat în timp într-o bogată reședință feudală. Din pacate timpul fiind destul de scurt pentru ceea ce ne-am propus, nu am fost să vizităm și interiorul.

Crama Vinag

Centrul orașului Maribor găzduiește una dintre cele mai mari și mai vechi crame clasice din Europa! Cea mai veche parte a cramei care se întinde pe o suprafață de 15.000 m2 și se mândrește cu pasaje subterane lungi de 2,1 km, a fost construită în 1847. Butoaie de lemn, cisterne de beton, sticle cu patina timpului, etc. au o capacitate totală de 3 milioane de litri!

Cea mai prețioasă particularitate este cu siguranță arhiva de vinuri, unde sunt depozitate sticlele celor mai bune recolte. După ce explorați „subteranul Mariborului”, vizitați o frumoasă sală de degustare și bucurați-vă de o experiență vinicolă excelentă. De asemenea, puteți cumpăra vinuri acolo.

Noi am fost singuri, fără grup, și ne-am plimbat cât am vrut. Am mai întâlnit și alți turiști pe cont propriu. Mi-aduc aminte de o fată care s-a speriat de noi când ne-am întâlnit, ieșind după niște butoaie. Adevărul că este cam sinistru să te plimbi singur prin catacombele alea fără să mai fie cu tine măcar câteva persoane 🫨

Bazilica Maicii Noastre a Milostivirii

Când te plimbi prin centrul vechi al orașului, este imposibil să treci cu vederea biserica franciscană „roșiatică” cu mănăstirea sa, care se înalță mândră lângă străzi importante din centrul orașului.

Maribor Bazilica Maicii Noastre a Milostivirii​

Cea mai veche viță de vie

În inima centrului vechi al orașului, încă crește cea mai veche viță de vie din lume. Vârsta confirmată a acestei vițe de vie „Žametovka” sau „Modra Kavčina” este de peste 400 de ani, ceea ce i-a adus un loc în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cea mai veche viță de vie nobilă din lume care încă produce struguri. Cea mai veche viță de vie simbolizează bogata cultură vinicolă a Mariborului, Stiriei și a întregii Slovenii.

A fost plantată spre sfârșitul Evului Mediu când Mariborul s-a confruntat cu invazia otomană.  A supraviețuit luptelor aprige dintre invadatori și apărătorii orașului, deoarece cea mai veche casă cu viță de vie făcea parte din zidul orașului. Vița de vie nu a fost afectată de incendiile de atunci, care se produceau frecvent din cauza structurilor acoperișurilor din lemn și a învelișurilor din paie, nici de păduchii viței de vie care au distrus majoritatea celorlalte vițe de vie. Chiar dacă bombardamentul forțelor aliate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a distrus parțial cea mai veche casă cu viță de vie, această plantă rezistentă a supraviețuit nevătămată.

Astăzi, cea mai bătrână viță de vie este singura plantă cu muzeu propriu. Mai multe crame pitorești și drumuri ale vinului din Maribor și din împrejurimi sunt, de asemenea, dedicate Vechii Vițe de Vie.

Maribor cea mai veche vita de vie

Turnul de apă

Această impunătoare  fortificație renascentistă a orașului,  din secolul al XVI-lea, poate fi văzută în apropierea râului Drava.

Imediat se află strada  Usnjarska ulica, una dintre cele mai vechi străzi din oraș. Locuitorii au construit turnul din cauza fricii raidurilor turcești  și, odată cu turnul, au mutat apărarea orașului și până la râu.

Ce ne-a placut

Apa, podurile și clădirile din apropiere contribuie la farmecul orașului și oferă cadre excelente pentru fotografii.

Plimbându-ne fără grabă, am descoperit piețe cochete, clădiri cu fațade frumos restaurate și numeroase detalii care dau personalitate orașului.

Și nu în ultimul rând a deținut prestigiosul titlu de Capitală Europenă a Culturii în 2012 alături de , împărțind onoarea cu Guimarães, Portugalia. A fost primul oraș sloven care a primit această desemnare, folosind tema „Energie pură” pentru a evidenția revitalizarea postindustrială regională și explozia culturală.

Merita vizitat

Pentru noi a fost o oprire plăcută și o oportunitate de a vedea o altă față a Sloveniei, una mai urbană, dar la fel de primitoare.

Dacă ajungeți în această parte a țării, merită să rezervați câteva ore pentru a explora Maribor și pentru a vă bucura de atmosfera sa aparte.

Maribor nu impresionează prin monumentalitate, ci prin atmosfera sa. Este genul de oraș care se descoperă pas cu pas și care te face să încetinești ritmul pentru câteva ore.

Video

Similar Posts