No Comments
- Portret de calatorie -

Din Agapia pana la “Izvorul Muntelui“, Lacul Bicaz cum il cunoaste mai bine toata lumea, trebuie sa treci muntele.  Mare distanta nu ar fi, aproximativ 100 km, traseu pe care merita sa-l parcurgi, numai pentru faptul ca peisajele sunt foarte frumoase. 

Am preferat sa nu merg prin Piatra Neamt, pentru ca pe-aici venisem, si vroiam sa vad si alte locuri.

Am avut un pic de ghinion, deoarece pe masura ce ne apropiam, a inceput sa se adune norii, si la un moment dat, cum era de asteptat, a inceput si ploaia.

Ploaie de vara, torentiala, “cu fum” cum se zice, de nu vedeai la cativa metri.

Am tras pe dreapta, unde am asteptat sa se domoleasca, si sa se “sparga” si raspandeasca norii, admirand spectacolul naturii, atat cat se putea, care se abatuse asupra muntilor si lacului.

Pret de o juma’ de ora a tinut ruperea de nori, dupa care s-a luminat (nu tot a ploaie). Am pornit  din nou la drum catre baraj, unde am primit un pont de la gazda, ca s-ar afla un restaurant, unde se mananca bine preparate din peste. 

Dupa ce ne-am rasfatat cu un bors si ceva “medalioane” de peste, am fost la Manastirea Pangarati, apoi am luat-o inapoi catre casa, numai ca din pacate chiar daca ploaia se linistise demult, dragutul de soare se pregatea sa se duca la culcare, si cam incepuse sa se intunece.

Barajul, construit dupa planurile lui Dimitrie Leonida, uneste Muntele Gicovanu cu Obcina Horstei. 

A fost construit intre 1950 si 1960, are o inaltime de 127 m, o lungime de 435 m si o latime maxima la baza de 119 m.

Pentru ridicarea barajului au fost turnati 1.652.000 mc de beton.

Cruce comemorativa pentru cei care, obligati fiind sa munceasca la barajul Bicaz, au suferit si/sau au decedat

Pentru realizarea constructiei au trebuit stramutate aproape 20 de sate. 

Doua dintre acestea, Rapciunita si Carnu, au disparut in totalitate.

Au fost stramutati peste 18.000 de locuitori din aproape 2.300 de gospodarii. 

Din portul amenajat in vecinatatea barajului se pot face croaziere cu vaporul pe lac sau se pot inchiria barci, hidro-biciclete.

Categories: Neamt

Faci un comentariu sau dai un răspuns?